muzica clasica-johan strauss

muzica clasica-johan strauss
Asculta mai multe audio Muzica

Despartire dureroasa

Despartire dureroasa
Vezi mai multe video din Divertisment

superman

superman
Vezi mai multe video Haioase

Regele drapelului

Astăzi aş fi vrut să postez ceva legat de Ziua Drapelului, întrucât pe 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia. Dar, din păcate, această postare a trebuit s-o amân pentru motivul că ştirea zilei a fost alta: moartea lui Michael Jackson.

Ştirea am auzit-o la radio, şi am zis că-s prea adormit să fie adevărată, dar la Matinal am auzit un comentariu mai amplu despre agonia sa.

S-au spus multe despre el şi probabil se vor mai spune multe dar mă întreb cine şi cât ştie cu adevărat despre el. Controversat, poate prea controversat pentru ceea ce s-ar fi vrut, a ajuns prin muncă proprie şi prin "voinţa" tatălui său. Nu cred că are rost să-i scriu biografie, nici nu-mi doresc, din simplul motiv că sunt alţii mai documentaţi ca mine şi mai avizaţi să o facă. Tot ce contează e faptul că muzica a rămas fără una din cele mai importante piese ale sale şi foarte greu va fi înlocuit golul creat de Jacko. Sper doar la faptul că nu va trebui să plângem prea curând după un al star care ne părăseşte pentru un loc mai bun.

Odihnească-se în pace şi sper să cânte pentru cineva care să-l asculte cu mai multă plăcere.

Panarama de marţi seara

Parafrazând un pic o emisiune de la Radio România Actualităţi, Comedia de sâmbătă seară, m-am uitat pe ziarele care au apărut în zilele astea pe piaţă în materie de presă. Făcând abstracţie de ceea ce este comun în majoritatea ziarelor, adică undeva la 75% , am zis să caut şi eu ceva care să merite citit: de la Mihaela Rădulescu, care a venit cu trenul (nu se specifică exact ce rang a avut) sau cum se relansează piaţa imobiliară "cu dedicaţie" n-am prea găsit.
Ştiri interesante am găsit în suplimentul JN (a se citi Jurnalul Naţional), "Scînteia", deşi e mai mult pentru cei care vor să ştie cum a fost în ultimul an de comunism oficial. Păcat că pe site e doar una din ştirile din ediţia print, parcă ar merita să dezvolte ceva mai mult secţiunea.
Văzând clipul Liceului industrial nr. 4, n-am reţinut din ce oraş era, dar nici nu m-am apucat să sap, am început să caut site-uri sau bloguri cu diverse relatări despre perioada de final a comunismului. Aşa am găsit un site pe care-l uitasem, www.igu.ro/latrecut . Acolo mi-am adus aminte de jocurile şi desenele animate care le vedeam la începutul anilor '90. Acum nu vă închipuiţi că sunt un moş cu barbă albă care-şi aduce aminte de ceva şi începe să râdă!!! Ţin minte că, înainte să "absolv" grădiniţa, în fiecare zi, la 16:10 până la 16:30 toată piticimea se muta la etajul 1 al grădiniţei şi ne uitam pe TVR1 la desene animate. Era fericirea de pe lume când o vedeam pe Sandybell, Pif şi Hercule sau Nils Holgersson.
Prin clasa a doua ne-am tras cablu, şi: surprize-surprize! un canal de desene animate numit Cartoon Network. Acolo am văzut Captain Planet, Looney Toons, Plastic man (deşi pe Boomerang, al doilea canal CN, nu l-am sesizat în grila de programe). Păcat că acum nu mai sunt reluate, macar de farmcul pe care l-au avut. Sincer, deja au devenit foarte violente desenele animate şi am ajuns să mă întreb dacă mai merită să vezi un Samurai X sau mai ştiu eu ce, mare brânză nu prea mai înţelegi. Singurele care, cred, că mai merită să fie urmărite fără riscuri prea mari ar fi Scooby Doo, (toate seriile, chiar dacă sunt reluate de n ori), Tom şi Jerry, şi cam atât. Restul parcă am o reţinere să le recomand.
Într-o postare viitoare am să revin asupra subiectului, asta dacă ar fi dornici de depănări.

Later edit: sper să aduc şi ceva imagini.

De ce e romanul prost

De aproape un an contribui la ridicarea eRomâniei într-un joc ce se vrea concurenţă a Second Life. Prima data când am intrat pe www.erepublik.com a fost la invitaţia, pe vremea aia (ce clasic suna...), a unui coleg de facultate care mi-a povestit de acest online game şi cam cu ce se mănâncă. Toate bune şi frumoase, mi-am zis, poate reuşim să scăpăm de tabieturile românaşului care e avid de putere şi bani cu rezultate maxime şi eforturi... care tind spre minim, ca să zicem aşa.

Până să mă desmeticesc cu ce şi cum se joacă, nu m-am putut abţine să nu intru în politică, având până acum 3 mandate de Congressman, din care unul nefinalizat din cauza unui ban permanent primit de la admini pentru multiuser (ban permanent a se înţelege cu închisoare pe viaţă). Ştiindu-mă cu musca pe căciulă, nu am contestat decizia, dar m-a pus pe gânduri faptul că după alegerile de Congress (adică de Parlament), alţi câţiva colegi de partid şi-au primit ban-uri, permanente sau temporare. După ce am vorbit cu ei, am cam înţeles că jocul nu diferă prea mult de Real Life, întrucât partidul cu care luptam pentru majoritate, a reuşit să ne ia caimacul.

Concluzia la care am ajuns, deşi mai mult de work şi train (pentru a face armata cu noul user), e că oricât se face reclamă că poţi fi preşedinte de ţară sau mai ştiu eu ce, nu e mare diferenţă dacă te plăteşte cineva în bani reali sau nu: tot aceeaşi suntem. Unul din singurele lucruri care mă mai atrag la erepublik e faptul că ne putem (re)uni cu Basarabia şi că in partid nu e o voce, ci suntem mai mulţi care ne putem ajuta la nevoie. Măcar aşa să putem împini visuri, dacă altfel trebuie să aşteptăm pe Sf. Aşteptă sau Paştele cailor.

A murit rectorul, trăiască noul rector

Azi dimineaţă am aflat că a murit rectorul universităţii, profesorul universitar doctor Ion Smedescu. Prima dată am zis că nu-i adevărat, dar, când am văzut ce scrie pe site-ul universităţii, am înţeles că e adevărat.
Am avut păreri contradictorii, ba că am scăpat de o mumie de la conducere şi îi va lua cineva mai tânăr locul, ba că era mai bine să fie acolo, fiind obişnuit să îl văd de fiecare dată când merg la facultate.
Până să realizez ce se petrece, deja apăruseră ştiri despre rector pe net şi majoritatea citau pagina de web a universităţii (www.rau.ro). Până aici totul a fost ok, dar mi s-a părut destul de bizar ca mai toate site-urile care au avut ştirea să aibă exact acelaşi text, fără să aibă şi alte comentarii proprii pe lângă. Un site mi-a atras atenţia: http://www.mediafax.ro/social/rectorul-universitatii-romano-americane-ion-smedescu-a-incetat-din-viata.html?1688;3270443 , care citează de pe site, ceea ce mi se pare o chestie de bun simţ, cu tot ce înseamnă a cita pe cineva. Nimic care să iasă din tipare, până la un punct: cu cât am citit mai multe pagini de web, cu atât am văzut că aceleaşi citate se repetă pe fiecare. Mai mult, sunt 3 persoane care, din câte am văzut, şi-au făcut simţită prezenţa la secţiunea de comentarii ale articolelor, sau mai bine zis al articolului, despre cel care a fost prof. univ. dr. Ion Smedescu. N-am nimic cu ele, dar, parcă e cam mult să te repeţi la fiecare articol cu exact aceleaşi cuvinte.
În fine, s-a scris multe pe net despre dânsul, dar nu ştiu cine ştie cine a fost acest profesor. Am citit câteva articole când încă mai eram student şi nu mi-a plăcut ce aud despre Universitate, dar o parte erau adevărate, o parte pură ficţiune. S-a scris că Rectorul a fost membru de partid. Ok, a fost, şi care-i problema? Câţi din parlamentarii României nu au fost comunişti? Câţi din rectorii celorlalte Universităţi nu au fost membrii sau au avut legături cu PCR? Nu are rost să blamăm o personalitate despre care nu ştim mare lucru, cu atât mai mult cu cât ceea ce se scrie pe un site, pe un blog sau într-un ziar nu au o fundamentare. În primul an, când l-am văzut pe holurile Universităţii, am zis că îl caută moarte pe acasă şi el vină să vadă ce facem. Deşi era profesor de Marketing, venea şi pe la alte cursuri să vadă cum ne susţinem argumentele în faţa profesorilor. Ţin minte că la un seminar de Finanţele Publice, din anul I, la o oră târzie, a venit să vadă cine mai este în săli. A asistat câteva minute şi ne-a spus că ar trebui să învăţăm cum putem argumenta ceea ce spunem. Atunci nu am înţeles ce a vrut să spună, dar, mai târziu, la cercurile ştiinţifice care se organizează, am înţeles ce a vrut să spună: învaţă să vinzi ceea ce ai în mână.
Măcar un lucru îi datorăm: acela de ai fi recunoscători pentru ceea ce a făcut, adică renumele Universităţii Româno-Americane. Am auzit mulţi colegi care spuneau că au venit doar pentru a lua o diplomă. Îniţial, am zis şi eu lucrul ăsta, dar s-a dovedit a nu fi cea mai bună soluţie pentru a lua diploma de licenţă. Să iei o notă bună, a însemnat să înveţi totuşi ceva. Poate nu a fost cea mai bună alegere, dar cred că a meritat.
Să-i fie ţărâna uşoară!

Prima zi de facultate

Prima zi de facultate am început de parcă o terminam. Dar s-o luăm cu începutul. M-am întâlnit cu un fost coleg de liceu la ora 8 dimineaţă crezând că putem scăpa repede cu grupele şi orarele. Dar ne-am luat ţeapă. Deschiderea începea la ora 9. Până la facultate, era o "terasă" cu 2 mese vai staua lor şi nişte scaune de plastic care teoretic erau albe. Stăm până aproape de 9 şi ne facem curaj să vedem ce se întamplă. Dar iarăşi ţeapă! Era deschiderea oficială cu tot felul de invitaţi. Ok... mergem înapoi la terasă unde stăm până pe la 10 când era deschidereacu studenţi.

Mergem noi şi aflăm că Aula Magna a facultăţii, cu cele 500 de locrui ale sale, e neîncăpătoare pentru încă 2 studenţi. Ca şi prima dată, zicem ceva de dulce, şi mergem înapoi la terasă.

Acolo vedem ca s-au ocupat locurile nostre şi, în lipsă de alte alte soluţii, luăm două lăzi de bere şi le transformăm în scaune. Se mai comandă un rând de "hidratare" şi stăm să vedem ce se mai întâmplă. După ce ne terminăm berea şi ne facem "tovarăşi de o viaţă" la masă, vedem că se face buluc la intrare în universitate. Înterbam noi pe unul şi pe altul şi aflăm că se afişaseră grupele.

Ne facem curaj să plecăm şi ne uităm peste grupe. Ne uităm noi după ce dăm serios din coate şi eu nu mă văd. Mă mai uit odată şi nimic. Mă duc la secretariat şi mă uit şi pe listele de acolo: cel mai fericit om de pe planetă - mă văd la grupa 429. Cobor afară şi ne lămurim care şi în ce grupă este. Dar de orar se aude că ar fi după prânz. Zicem, iar, ceva de dulce şi ne întoarcem la terasă.

Ne mai facem tovarăşi pentru câteva ore cu câţiva, deja, colegi şi abia pe la ora 5 putem să ne luăm şi noi orarul.

În loc de încheiere, vă recomand să nu faceţi aceeaşi prostie pe care am făcut-o noi: NU MERGEŢI DE LA PRIMA ORĂ. Mai bine mergeţi mai pe seară:)