A murit rectorul, trăiască noul rector

Azi dimineaţă am aflat că a murit rectorul universităţii, profesorul universitar doctor Ion Smedescu. Prima dată am zis că nu-i adevărat, dar, când am văzut ce scrie pe site-ul universităţii, am înţeles că e adevărat.
Am avut păreri contradictorii, ba că am scăpat de o mumie de la conducere şi îi va lua cineva mai tânăr locul, ba că era mai bine să fie acolo, fiind obişnuit să îl văd de fiecare dată când merg la facultate.
Până să realizez ce se petrece, deja apăruseră ştiri despre rector pe net şi majoritatea citau pagina de web a universităţii (www.rau.ro). Până aici totul a fost ok, dar mi s-a părut destul de bizar ca mai toate site-urile care au avut ştirea să aibă exact acelaşi text, fără să aibă şi alte comentarii proprii pe lângă. Un site mi-a atras atenţia: http://www.mediafax.ro/social/rectorul-universitatii-romano-americane-ion-smedescu-a-incetat-din-viata.html?1688;3270443 , care citează de pe site, ceea ce mi se pare o chestie de bun simţ, cu tot ce înseamnă a cita pe cineva. Nimic care să iasă din tipare, până la un punct: cu cât am citit mai multe pagini de web, cu atât am văzut că aceleaşi citate se repetă pe fiecare. Mai mult, sunt 3 persoane care, din câte am văzut, şi-au făcut simţită prezenţa la secţiunea de comentarii ale articolelor, sau mai bine zis al articolului, despre cel care a fost prof. univ. dr. Ion Smedescu. N-am nimic cu ele, dar, parcă e cam mult să te repeţi la fiecare articol cu exact aceleaşi cuvinte.
În fine, s-a scris multe pe net despre dânsul, dar nu ştiu cine ştie cine a fost acest profesor. Am citit câteva articole când încă mai eram student şi nu mi-a plăcut ce aud despre Universitate, dar o parte erau adevărate, o parte pură ficţiune. S-a scris că Rectorul a fost membru de partid. Ok, a fost, şi care-i problema? Câţi din parlamentarii României nu au fost comunişti? Câţi din rectorii celorlalte Universităţi nu au fost membrii sau au avut legături cu PCR? Nu are rost să blamăm o personalitate despre care nu ştim mare lucru, cu atât mai mult cu cât ceea ce se scrie pe un site, pe un blog sau într-un ziar nu au o fundamentare. În primul an, când l-am văzut pe holurile Universităţii, am zis că îl caută moarte pe acasă şi el vină să vadă ce facem. Deşi era profesor de Marketing, venea şi pe la alte cursuri să vadă cum ne susţinem argumentele în faţa profesorilor. Ţin minte că la un seminar de Finanţele Publice, din anul I, la o oră târzie, a venit să vadă cine mai este în săli. A asistat câteva minute şi ne-a spus că ar trebui să învăţăm cum putem argumenta ceea ce spunem. Atunci nu am înţeles ce a vrut să spună, dar, mai târziu, la cercurile ştiinţifice care se organizează, am înţeles ce a vrut să spună: învaţă să vinzi ceea ce ai în mână.
Măcar un lucru îi datorăm: acela de ai fi recunoscători pentru ceea ce a făcut, adică renumele Universităţii Româno-Americane. Am auzit mulţi colegi care spuneau că au venit doar pentru a lua o diplomă. Îniţial, am zis şi eu lucrul ăsta, dar s-a dovedit a nu fi cea mai bună soluţie pentru a lua diploma de licenţă. Să iei o notă bună, a însemnat să înveţi totuşi ceva. Poate nu a fost cea mai bună alegere, dar cred că a meritat.
Să-i fie ţărâna uşoară!

Prima zi de facultate

Prima zi de facultate am început de parcă o terminam. Dar s-o luăm cu începutul. M-am întâlnit cu un fost coleg de liceu la ora 8 dimineaţă crezând că putem scăpa repede cu grupele şi orarele. Dar ne-am luat ţeapă. Deschiderea începea la ora 9. Până la facultate, era o "terasă" cu 2 mese vai staua lor şi nişte scaune de plastic care teoretic erau albe. Stăm până aproape de 9 şi ne facem curaj să vedem ce se întamplă. Dar iarăşi ţeapă! Era deschiderea oficială cu tot felul de invitaţi. Ok... mergem înapoi la terasă unde stăm până pe la 10 când era deschidereacu studenţi.

Mergem noi şi aflăm că Aula Magna a facultăţii, cu cele 500 de locrui ale sale, e neîncăpătoare pentru încă 2 studenţi. Ca şi prima dată, zicem ceva de dulce, şi mergem înapoi la terasă.

Acolo vedem ca s-au ocupat locurile nostre şi, în lipsă de alte alte soluţii, luăm două lăzi de bere şi le transformăm în scaune. Se mai comandă un rând de "hidratare" şi stăm să vedem ce se mai întâmplă. După ce ne terminăm berea şi ne facem "tovarăşi de o viaţă" la masă, vedem că se face buluc la intrare în universitate. Înterbam noi pe unul şi pe altul şi aflăm că se afişaseră grupele.

Ne facem curaj să plecăm şi ne uităm peste grupe. Ne uităm noi după ce dăm serios din coate şi eu nu mă văd. Mă mai uit odată şi nimic. Mă duc la secretariat şi mă uit şi pe listele de acolo: cel mai fericit om de pe planetă - mă văd la grupa 429. Cobor afară şi ne lămurim care şi în ce grupă este. Dar de orar se aude că ar fi după prânz. Zicem, iar, ceva de dulce şi ne întoarcem la terasă.

Ne mai facem tovarăşi pentru câteva ore cu câţiva, deja, colegi şi abia pe la ora 5 putem să ne luăm şi noi orarul.

În loc de încheiere, vă recomand să nu faceţi aceeaşi prostie pe care am făcut-o noi: NU MERGEŢI DE LA PRIMA ORĂ. Mai bine mergeţi mai pe seară:)