Mecanisme Fundamentale ale Uniunii Europene

Curs 2
Piaţa unică


Definiţii:
- armonizarea perrogativelor în ceea ce priveşte deciziile referitoare la contribuţiile de subvenţionare şi la politicile fiscale;
- evitarea oricărei posibilităţi de a discrimina un agent economic prin acordarea de subvenţii→încălcarea drepturilor prin discriminare;
- armonizarea politiciolor ţărilor membre, în primul rând ceel referitoare la cursul de schimb în scopul deprecierii competitive;
- redefinirea pe o bază comună asimilarea reglementărilor mecanismelor economice în aşa fel încât condiţiile de aces pe piaţă ale tărilor membre să fe acelaşi pentru toate întreprinderile şi pentru toţi consumatorii, indiferent de origine.


Curs 3
Politica Agricolă Comunitară


Discuţii despre:
- avantaje şi dejavantaje ale integrării
- elementele principale ale programelor anticriză Romania vs. UE
- stadiul actual şi de perspectivă ale economiei României prin prisma indicatorilor macroeconomici
- priorităţi ale economiei româneşti prin prisma unei strategii durabile

Piaţa monetară
- BCE influenţează evoluţia economică europeană - prima şi singura care emite Euro, creează monopol – infuenţează masa monetară şi rata dobânzii de politică moentară (în UE 1%, în Ro 8%)
-rata dobânzii de politică monetară=percepută la titlurile de obligaţiuni ale BCE
- prin modificarea ratei de dobândă a politicii monetare, BCE influeţează activităţile agenţilor economici, respectiv producţia şi preţul bunurilor econimice

Strategii
- finanţarea in funţie de priorităţi

Dezavantaje

- lipsa de putere economică
- lipsa de strategii coerente
- lipsa de încredere
- lipsa de priorităţi
- creditare pe consum şi nu pe producţie

Economie Internaţională

Globalizarea

Curs 2

Definirea globalizării:
– creşterea integrării naţionale prin coomerţ, finanţe, tehnologie şi circulaţia forţei de muncă toate fiind posibile prin abolirea barierelor constituite de Guvern;
– proces coomplex de dimensiuni multiple şi de manifestări contradictorii care diseminează la nivel planetar tipul de producţie şi de consum, specific capitalismului, liberalizarea schimburilor comerciale, intesificarea procesuluiinvestiţional şi creşterea importanţei fluxurilor de capital pentru competiţia internaţională;
– sporirea numărului tranzacţiilor internaţionale pe pieţele de bunuri, servicii şi anumiţi factori de producţie, precum şi dezvoltarea unor instituţii dincolo de barierele naţionale;
– procesul prin care întreprinderile cele mai internaţionalizate tind să redefinească în folosul lor regulile impuse anterior statelor-naţiune;
– proces deosebit de dinamic al creşterii interdependenţei dintre statele naţionale ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilortranaţionale în sfere tot mai largi şi mai variateale vieţii economice, politice, sociale şi culturale, având drept indicaţie majoră faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale, creând la rândul lor o soluţionare mai curând globală, decât naţională;
– creşterea la scară mondială a întreprinderilor prin diverse sisteme economice şi sociale.
Globalizarea a devenit recunoscută ca magatren al viitorului în măsură să trnasforme planeta într-o piaţă uriasă în cadrul căreia tind să fie legaţi prin interese comune cumpărătorii şi vânzătorii, producătorii şi consumatorii, depunătorii şi investitorii. Distanţa geografică devine un factor tot mai puţin importanţi ăn stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor tranfrontaliere economice, politice şi socio-culturale. În cadrul acestui proces, reţelele de relaţii şi dependenţele dobândesc în potenţialul tot mai mare de a deveni internaţionale şi globale.

Curs 1 Cooperare Economica Internationala

29.10.2009

Cooperarea Economică Internaţională

Definire

Dinamismul pronunţat care caracterizează expansiunea fenomenului de cooperare economică internaţională în ultimele decenii a determinat şi determină dezbateri în rândul specialiştilor în ceea ce priveşte definirea domeniului, eficienţa perspectivele acestui proces. Controversele care au loc referitor la definirea acestui concept au la bază o serie de factori obiectivi, dintre care:

• apariţia relativ recentă a diverselor forme de cooperare internaţională ca fenomen economic de sine stătător;
• dificultăţile de exprimare a cooperării internaţionale în limbaj statistic;
• deosebirile, uneori, greu perceptibile dintre cooperare internaţională ca fenomen de sine stătător

În definirea cooperării economice internaţionale s-au parcurs 3 stadii:

• doctrina politică
• remedii pentru rezolvarea neconcordanţelor economiei internaţionale
• cooperarea funcţională, pragmatică

1. Doctrina politică

Iniţial, după căderea sistemului colonial şi până spre sfârşitul anilor 60, cooperarea economică internaţională a fost considerată ca un element politic care se referea la necesitatea reluării şi extinderii de pe noi baze a relaţiilor economice dintre fostele metropole şi fostele colonii. În perioada respectivă se considera că la baza cooperării trebuie să stea realizarea unor relaţii economice mai strânse.

3. Cooperarea economică internaţională

În acest sens, elocvente sunt încercările organismelor ONU de a definii cooperarea economică internaţională. Cooperarea industrială presupune relaţii şi activităţi economice ce decurg din următoarele:

• contracte eşalonate pe o perioadă lungă de timp încheiate între parteneri din ţări diferite, contracte prin care complexitatea obiectivelor pe care şi le propune a fi realizate depăşesc sfera unor simple contracte de vânzare-cumpărare de bunuri şi servicii înglobând un ansamblu de operaţiuni care se referă la sfera de cercetării, producţiei, comercializării şi finanţării;
• din contracte încheiate între parteneri din tări diferite declarate oficial de către Guvernele tărilor respective ca fiind acţiuni de cooperare internaţională în cadrul acordurile bilaterale sau multilaterale de cooperare economică internaţională.

DEFINIŢIE:

Cooperarea economică internaţională reprezintă relaţiile bi sau multilaterale dintre state sau operatori economici din ţări diferite vizând realizarea prin eforturi conjugate şi pe baze contractuale a unor activităţi complementare eşalonate în timp în scopul obţinerii unor rezultate comune superioare sumei celor individuale.