Regele drapelului

Astăzi aş fi vrut să postez ceva legat de Ziua Drapelului, întrucât pe 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia. Dar, din păcate, această postare a trebuit s-o amân pentru motivul că ştirea zilei a fost alta: moartea lui Michael Jackson.

Ştirea am auzit-o la radio, şi am zis că-s prea adormit să fie adevărată, dar la Matinal am auzit un comentariu mai amplu despre agonia sa.

S-au spus multe despre el şi probabil se vor mai spune multe dar mă întreb cine şi cât ştie cu adevărat despre el. Controversat, poate prea controversat pentru ceea ce s-ar fi vrut, a ajuns prin muncă proprie şi prin "voinţa" tatălui său. Nu cred că are rost să-i scriu biografie, nici nu-mi doresc, din simplul motiv că sunt alţii mai documentaţi ca mine şi mai avizaţi să o facă. Tot ce contează e faptul că muzica a rămas fără una din cele mai importante piese ale sale şi foarte greu va fi înlocuit golul creat de Jacko. Sper doar la faptul că nu va trebui să plângem prea curând după un al star care ne părăseşte pentru un loc mai bun.

Odihnească-se în pace şi sper să cânte pentru cineva care să-l asculte cu mai multă plăcere.

Panarama de marţi seara

Parafrazând un pic o emisiune de la Radio România Actualităţi, Comedia de sâmbătă seară, m-am uitat pe ziarele care au apărut în zilele astea pe piaţă în materie de presă. Făcând abstracţie de ceea ce este comun în majoritatea ziarelor, adică undeva la 75% , am zis să caut şi eu ceva care să merite citit: de la Mihaela Rădulescu, care a venit cu trenul (nu se specifică exact ce rang a avut) sau cum se relansează piaţa imobiliară "cu dedicaţie" n-am prea găsit.
Ştiri interesante am găsit în suplimentul JN (a se citi Jurnalul Naţional), "Scînteia", deşi e mai mult pentru cei care vor să ştie cum a fost în ultimul an de comunism oficial. Păcat că pe site e doar una din ştirile din ediţia print, parcă ar merita să dezvolte ceva mai mult secţiunea.
Văzând clipul Liceului industrial nr. 4, n-am reţinut din ce oraş era, dar nici nu m-am apucat să sap, am început să caut site-uri sau bloguri cu diverse relatări despre perioada de final a comunismului. Aşa am găsit un site pe care-l uitasem, www.igu.ro/latrecut . Acolo mi-am adus aminte de jocurile şi desenele animate care le vedeam la începutul anilor '90. Acum nu vă închipuiţi că sunt un moş cu barbă albă care-şi aduce aminte de ceva şi începe să râdă!!! Ţin minte că, înainte să "absolv" grădiniţa, în fiecare zi, la 16:10 până la 16:30 toată piticimea se muta la etajul 1 al grădiniţei şi ne uitam pe TVR1 la desene animate. Era fericirea de pe lume când o vedeam pe Sandybell, Pif şi Hercule sau Nils Holgersson.
Prin clasa a doua ne-am tras cablu, şi: surprize-surprize! un canal de desene animate numit Cartoon Network. Acolo am văzut Captain Planet, Looney Toons, Plastic man (deşi pe Boomerang, al doilea canal CN, nu l-am sesizat în grila de programe). Păcat că acum nu mai sunt reluate, macar de farmcul pe care l-au avut. Sincer, deja au devenit foarte violente desenele animate şi am ajuns să mă întreb dacă mai merită să vezi un Samurai X sau mai ştiu eu ce, mare brânză nu prea mai înţelegi. Singurele care, cred, că mai merită să fie urmărite fără riscuri prea mari ar fi Scooby Doo, (toate seriile, chiar dacă sunt reluate de n ori), Tom şi Jerry, şi cam atât. Restul parcă am o reţinere să le recomand.
Într-o postare viitoare am să revin asupra subiectului, asta dacă ar fi dornici de depănări.

Later edit: sper să aduc şi ceva imagini.

De ce e romanul prost

De aproape un an contribui la ridicarea eRomâniei într-un joc ce se vrea concurenţă a Second Life. Prima data când am intrat pe www.erepublik.com a fost la invitaţia, pe vremea aia (ce clasic suna...), a unui coleg de facultate care mi-a povestit de acest online game şi cam cu ce se mănâncă. Toate bune şi frumoase, mi-am zis, poate reuşim să scăpăm de tabieturile românaşului care e avid de putere şi bani cu rezultate maxime şi eforturi... care tind spre minim, ca să zicem aşa.

Până să mă desmeticesc cu ce şi cum se joacă, nu m-am putut abţine să nu intru în politică, având până acum 3 mandate de Congressman, din care unul nefinalizat din cauza unui ban permanent primit de la admini pentru multiuser (ban permanent a se înţelege cu închisoare pe viaţă). Ştiindu-mă cu musca pe căciulă, nu am contestat decizia, dar m-a pus pe gânduri faptul că după alegerile de Congress (adică de Parlament), alţi câţiva colegi de partid şi-au primit ban-uri, permanente sau temporare. După ce am vorbit cu ei, am cam înţeles că jocul nu diferă prea mult de Real Life, întrucât partidul cu care luptam pentru majoritate, a reuşit să ne ia caimacul.

Concluzia la care am ajuns, deşi mai mult de work şi train (pentru a face armata cu noul user), e că oricât se face reclamă că poţi fi preşedinte de ţară sau mai ştiu eu ce, nu e mare diferenţă dacă te plăteşte cineva în bani reali sau nu: tot aceeaşi suntem. Unul din singurele lucruri care mă mai atrag la erepublik e faptul că ne putem (re)uni cu Basarabia şi că in partid nu e o voce, ci suntem mai mulţi care ne putem ajuta la nevoie. Măcar aşa să putem împini visuri, dacă altfel trebuie să aşteptăm pe Sf. Aşteptă sau Paştele cailor.